Feeds:
Articole
Comentarii

Daca nu mergeam nici duminica asta la Marti Dupa Craciun probabil nu mai apucam sa pun postul asta caci ma linsa Cristina:). Si chiar daca eram dupa o noapte cu Publika in Music Club nu am regretat nici un moment. un film foarte bun dupa parerea mea. real. autentic. genul de film care ma face mandra de generatia tanara de cineasti.

depinde foarte mult si perspectiva din care il abordezi. si asta e determinata de experientele din viata:). unii pot rade, altii pot plange, pe altii ii ineaca tacerea.
dialogul este atat de real, de autentic. e palpabil si onest. nimic in plus, fara tuse grosiere. exact asa cum este in realitate. personajele..supra-civilizate si tocmai asta nauceste in drama pe care o traiesc. lumina si imaginea sunt excelente. sunt momente intime atat de bine realizate ca te simti jenat, ca si cum ai fi in plus acolo. nuditatea folosita exceptional, fara vulgaritate si atunci cand trebuie cum trebuie. totusi cred ca trebuia rating de 18 ani:)

Barbatul trebuie sa aleaga intre amanta si sotie. de Craciun. suficient pentru un film ori foarte banal ori foarte bun. eu zic sa-l vedeti si sa-mi spuneti cum vi s-a parut.

si apropo, actorii care joaca rolul sotului si sotiei…sunt casatoriti si au o fetita:)))
iar maine merg la teatru, „Acasa la tata” cu Marcel Iures…piesa scrisa de Mimi Branescu, cel care joaca rolul sotului in film. interesant nu?

P.S: moment comic in film. vorbeau intre ei doi prieteni despre niste pusti din mall care spuneau „auzi ma, stiai ca si tasu’ lui Enrique canta?”….

Anunțuri

In ultima vreme m-am lasat pe tanjala cu scrisul. Si s-au adunat ceva experiente pe “server” asa ca incep sa mai descarc nitel. Si cum bine ma critica Watters “mai posteaza si tu chestii scrise de tine nu facts care circula pe net/mail…”. Critica odata asumata ma pun pe treaba, pardon tastatura.

Februarie a fost o luna plina in manifestari muzicale prin urbea noastra damboviteana. Si cum experienta teatrala ma cam dezamagise in ultima vreme m-am “dres” nitel cu niste sunete.

Acum ca sa o spun p-aia buna, eu imi luasem inima in dinti si pe baza juramintelor infocate ale celor care vazusera piesa (mergi linistita, e chiar mishto, nu o sa regreti) si luasem bilete cu o luna inainte cu gasca la “Descult in parc”. Dar s-a pus jobul de-a curmezisul si a trebui sa plec vreo doua zile fix peste piesa si o aniversare f importanta. Am bombanit in stilul caracteristic, s-a dus lumea fara mine si faza tare e ca le-a placut asa mult ca am musteriu pt a mai merge o data! Asa ca egzista sperantie si pt mine+teatru! (pt cine e interesat este adaptarea faimosului si deliciosului film cu Robert Redford si Jane Fonda)

Dar ca sa revin la mioarele mele, in februarie am executat si niste muzica din zona clasica amestecata si cu o savoare de prezent. In speta concertul de vioara al Sarah Chang + Publika alaturi de doua concerte ale Stagiunii de Muzica Veche. Despre Sarah Chang si Publika acum, despre Stagiune in postul urmator.

Intamplarea face ca era seara zilei de 14 februarie zi pe care nu o sarbatoresc sau pretuiesc in mod special. Dar s-a nimerit ca impreuna cu draga de I.(care iubeste muzica la fel demult ca mine) sa ne dorim (numai noi!) foarte mult sa o ascultam pe frumoasa si talentata violonista asiatica si sa iesim noi doua ca porumbitele aranjate la Ateneu 🙂 …ce bine am facut …ca am pus efort (si timp si financiar..) sa mergem. Concertul a fost promovat si organizat de cei de la Cruciada Culturii www.cruciadaculturii.ro care sustine lupta pentru frumos prin frumos impotriva uratului care ne acapareaza din ce in ce mai mult. Sarah Chang a fost acompaniata la pian de un tanar blond pe al sau nume Andrew von Oeyen. Tipa are un track-record impresionat: din familie de muzicieni, de la 3 ani pian, de la 6 ani la Juilliard, la 8 ani concerta sub bagheta lui Zubin Mehta, iar la 10 avea primul album. Nu a ramas doar un copil minune, si acum la 29 ani este in continuare premiata. O aparitie focoasa, exotica, eleganta (pt doamne: este o fanatica a shoppingului si isi cumpara rochii in functie de locatia unde o sa cante). Sunt la stadiul profan fata de muzica clasica si de obicei o astfel de ureche este greu de tinut atenta. Dar am savurat fiecare minut petrecut acolo ascultand. Probabil de la un anumit nivel de valoare in sus chiar si profanii reusesc sa stea treji si alerti. Iata si un link ca sa va faceti o parere:

Iar dupa sonatele lui Brahms am fugit repede in Music Club sa ne re-acordam urechea la ziua de azi cu concertul Publika. Eu prima data i-am ascultat dintr-o intamplare, cand am mers cu Oana si Radu. Nu stiu cum am facut de data asta dar ne-am strans vreo 16, multi fratica! stiu de fapt ce sa intamplat: i-am innebunit pe toti cu povestile mele despre formatie! A iesit genial! Super muzica, super atmosfera, super poze, super dans! Asta-i o formatie infiintata acum vreun an si jumatate din instrumentisti f buni si cu experienta alaturi de bineinteles, un vocal. Puteti citi (si chiar va recomand sa o faceti) despre ei pe www.publika.ro. Eu i-am ascultat live de 3 ori pana acum si le-am cumparat albumul pe care m-am straduit sa le iau si autografele. E fantastic cum la varsta asta am ajuns aproape la stadiul de groupie pt o formatie de coveruri care are doar primul album scos (albumul de numeste “Unde esti” si va recomand sa ascultati melodiile Perfect Day, Unde esti si Sapte prin prisma unui unic criteriu, imi plac f mult). Dar in ei am vazut o valoare care bine promovata, lucrata si slefuita ar putea ajunge departe. Baietii astia dau clasa celor mai marti formatii din Romania prin felul in care canta si senzatia de “inchegare”. Preferatii mei sunt chitaristul solo, Florin Giuglea, claparul Robert Gergely si bateristul Radu Hanes. Ma tot gandesc acum cum sa reusesc sa-mi fac ziua la un concert de al lor. V-am zis, sunt “prinsa” rau! Mergeti sa-i vedeti si spuneti-mi ce parere v-au facut. Ii puteti urmarii in detaliu pe Facebook si pana ajungeti la ei ia vedeti ce parere va fac muzica si versurile piesei de mai jos.

http://www.publika.ro/index.php/videoclipuri/10-publika-unde-esti

Urbea noastra

Cateva detalii si fapte (merci mama) despre urbea noastra cea mult iubita si hulita in acelasi timp.

  • Bucurestiul este a 6-a capitala ca marime din UE
  • Primul drum din Bucuresti a fost Drumul de Lemn, astazi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavata cu trunchiuri de copaci.
  • Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate in Bucuresti in 1840, fiind printre primele orase din Europa care aveau astfel de mijloace de transport
  • Cimitirul Bellu era locul preferat al hotilor de caciuli de blana. Stateau cocotati pe zid si le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoara si un carlig de pescuit. Apoi le vindeau in parcul Tineretului.
  • Intrarea hotelului Novotel este fatada fostului Teatru National. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, mai exact in anul 1944, s-a urmarit distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba insa a ratat tinta si a cazut pe Teatrul National.
  • Denumirea veche a parcului Cismigiu era balta lui Dura Negutatorul, dar in 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apa a orasului porunceste sa se construiasca o cismea spre iesirea Stirbei Voda de astazi.
  • Numele strazii Lipscani provine de la orasul Leipzig din Germania, lucru ce aminteste de viata comerciala extrem de dinamica a Valahiei.
  • Orasul Bucuresti este desemnat capitala a Tarii Romanesti in 1659 de catre domnitorul Gheorghe Ghica.
  • Intre 1948 si 1992 populatia Bucurestiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensamant, numarul de locuitori al orasului a fost 1.929.000.
  • Peste 20 de biserici si asezaminte monahale au fost distruse, partial sau total, in perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangasi (1564), Biserica Alba- Postavari (1568), Manastirea Mihai Voda (1591) si altele.
  • Bucurestiul este infratit cu 9 orase din intreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing, Atlanta, Budapesta sau Hanovra.
  • Palatul Telefoanelor din Bucuresti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani si a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din Bucuresti.
  • Una dintre cele mai cunoscute preparate culinare românesti – mititeii – au fost inventați la sfârsitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul si umoristul N.T. Orăsanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o “o abodanță”, gheața – “cremă de Siberia”, scobitoarea – “o baionetă”, țuica – “o idee”. Cârnații mici au fost numiți “mititei”, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici si fără înveliș. Acestia au fost un succes!

Involutie

Asta-i mai degraba la categoria involutie decat evolutie!!
Probabil ati auzit deja despre declaratia stupefianta a prof. univ. dr. Tudorel Butoi un criminalist roman care apare mult in mass-media.
Degeaba exploram noi evolutii spirituale, cosmos, mezoni si alte alea daca nu oprim cercopiteci din astia sa se exprime in mass-media..
Daca nu ati auzit declaratia o puteti asculta aici:

Chris Rea

Normal…asa se intampla unui om civilizat care-si cumpara biletele cu tzshpe luni inainte…le pui in sertar si inainte de concert crezi ca stii sigur ca incepe la 19…doar scria cu litere mari….nu te mai uiti ca scrie dedesubt cu litere mici 20…..asa ca pleci pe 6 februarie sambata seara pe fuga in ceea ce se anunta a fi noul val de ninsoare la max pt bucuresti…ajungi cu sufletul la gura in fata salii palatului la vreo shapte fara zece…vezi cateva zeci de oameni stand in fata usilor inca inchise si-i pomenesti intens in gand pe organizatori (cu tot cu rude…) pentru ca te tin in frig…pana te prinzi ca tu impreuna cu restul zgribulitilor sunteti fraierii de n-au citit bine pe bilet…asa ca fugi repede sa mai bei ceva cald o ora impreuna cu I.&B. :))
Dupa care te intorci te asezi frumos si astepti sa inceapa…cuvantul astepti e cheia in fraza asta…pana la 20.30 nu sesizezi nici o miscare pe scena!….publicul se impacienteaza, aplauda, alea, alea… si apare un irlandez tinerel si subtirel cu 1 chitara care te chinuie vreo 4 melodii…aha, in sfarsit m-am prins, baiatu’ a fost „opening act”….hai ca s-a facut 21…si a se retine…noi am venit la concert de la 19:))

Dupa care spre disperarea publicului: pauza 20 minute! Moment la care ma lasa nervii asa ca bag o passegiata printre culoare, randuri, oameni ca sa mai descarc energia, sa socializez…nu’s cum naiba dau nas in nas numai cu politicieni (trec acum in modul tabloid): boagiu ( mai inalta dar mult mai solida decat pare la TV), Orban ( incredibil dar adevart: arata in realitate si mai nashpa decat la TV:) samd…hopa, bate gongul!….sar direct peste spatar spre amuzamentul lumii (am ultimul rand din sectorul lipit de scena si nu mai vreau sa deranjez…) si ma asez gata pt concert la 21.30!:)))….

Hai mai ca a meritat asteptarea! Se aud acordurile binecunoscute ale melodiilor care-mi sunt dragi….ma uit la omul din fata mea, la felul in car delicat si puternic ii aluneca degetele batucite pe corzi (caci canta mai mult fara pana..) si simt cum ma cuprinde bluesul….of, ce frumos si bine e!….zicea un amic anul trecut: „tu te duci numai la concerte de babalaci” (gen rolling stones, tina tuner, U2, ACDC, etc..)…pai ce sa fac eu daca subiectiv vorbind „babalacii” fac muzica adevarata!….. omul de pe scena a lupta cu viata puternic, a „inviat” de 2 ori, bate statisticile medicale cu rata lui de supravietuire…si in loc sa se lase coplesit de lucrurile astea grele uite ce scoate din sufletul lui pentru bucuria noastra…picura notele si acordurile asa de cald ca renunt sa ma mai agit, inchid ochii si las muzica sa ma cuprinda intr-o stare de bine…
A fost tare bine la concertul lui Chris Rea….

Preiau acest link de pe blogul lui Takeda pentru ca merita. Nu mai comentez peste ca n-am ce:). Pioate doar sa va zic ce cred ca lipseste la mine..

Nu stiam ce ma tot deranja in interior cand ma gandeam la Dan Puric. Cele mai multe dintre spectacolele in care l-am vazut mi-au placut foarte mult, il admir pentru ce realizeaza ca artist. Insa de cate ori il prindeam vorbind la televizor traiam aceleasi senzatii: de fiecare data eram entuziasmata la inceput dupa care ceva incepea sa nu fie in regula si se termina cu un mare semn de intrebare.

Norocul meu a fost ca azi am citit un articol interesant si am vazut ce zice Andrei Plesu despre Dan Puric:
„“Eu il admir pe Dan Puric ca actor. Domnul Dan Puric a iesit din sfera unde este cu adevarat competent, inalt competent. A facut un sindrom de guru. La cat e de inteligent si de angajat spiritual, as fi asteptat sa-l vad mai smerit, mai aproape de discursul unui marturisitor decat de acela al unui ganditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogica riscanta. Cand vrei sa educi pe cineva, nu incepi prin a-l flata. Daca vrei ca cineva sa invete ceva, nu-i spui mereu ca n-are nimic de invatat. Or, domnul Puric incurajeaza un soi de legendarizare arbitrara a natiunii, din care rezulta ca ea frizeaza desavarsirea. Atunci la ce bun s-o mai dascalesti? Suntem unici, persecutati de tot mapamondul, singurii crestini adevarati, speranta lumii, gloria speciei! Asta e gandire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui sa faca posibile asemenea analogii.”

Dupa care am vazut ce zice Dan Puric despre Plesu:
„Ai vazut ce a zis Plesu despre mine? Imi pare rau ca dansul, pentru care am, nu pot sa zic o admiratie, dar un respect, nu a inteles ce vreau eu. Eu privesc lucrul asta cu compasiune. Iti dai seama? Sa vina cineva si sa te surprinda ca tu nu poti sa monopolizezi tot adevarul. E iritabil. Eu nu pot sa monopolizez adevarul. Eu strig lucruri adevarate. Dar adevarul ii apartine lui Dumnezeu. Numai ca pe unii ii deranjeaza vocalizele mele. De ce? Si-au tras in fund o anestezie, mai trag si la altii de 20 de ani, o intelectualitate placuta, de cafenea, de Gambrinus, epicureica, fara niciun fel de deranj. I-ai vazut cumva pe astia arzand, riscand ceva? Totul e de tip argumentativ la ei. Ei nu au probleme cu nenorocitii, ei au probleme cu mine. Ei baga Romania in spatiul dilematic. Eminescu trebuie reinterpretat critic, Noica la fel. In schimb Plesita trebuie lasat liber dom’le, la fel si nenorocitii care au vandut tara. Intelectualitatea trebuie sa aiba dreptate, sa monopolizeze. Eu vreau sa ma lamuresc. M-ai vazut pe mine vreodata scriind ceva impotriva domnului Plesu? Lamurire vine de la <>. Sa murim ca sa inviem din nou”

Acum decideti voi unde e mai mult orgoliu si agresivitate. Mie instinctiv nu imi place agresivitatea.
Deasemenea inteleg ca e nevoie de mare putere si credinta sa infaptuiesti lucuri mari. Si deasemenea recunsoc ca am si eu puternice accente nationaliste si mandria de a fi roman. Dar iarasi instinctiv nu-mi plac semintele fanatismului.

Pentru referinta articolul integral il gasiti aici