Feeds:
Articole
Comentarii

Iata ceva interesant, primul film documentar despre Eminescu! (multam mama pt pont)
Realizat de Octav Minar in 1914 a fost incarcat de cineva cu mare inspiratie pe YouTube, pe numele sau Miron Manega.

Vizionare placuta intr-o alta lume!

Super-tehnologie

Chiar daca e franceza 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=Dw4zn-qw1oM

sau totusi japoneza…

http://www.youtube.com/watch?v=VuSrLvCVoVk&feature=related

iar daca o bagam vreodata la noi pe traseu tare mi-e teama ca ba apare un caine, ba dispare o bucata de sina….

Bobby McFerrin

Titlul acestui post e pur si simplu Bobby McFerrin. Este suficient.
Nu trebuie adaugat nimic. Adica alte ingrediente tipice unui show din ziua de azi: lumini, imagini, instrumentisti, background vocal, dansatori, scena minune etc.
Nu! E suficient doar el, jazz-manu’ genial, orchestratorul, compozitorul, dirijorul, profesorul, imporvizatorul, interpretul. Si un scaun+microfon+boxe.

Asta este tot ce a avut pe scena sambata seara la Sala Palatului Bobby McFerrin. Si nici ca avea nevoie de altceva. Ne-au picat la toti lucrarile dentare cand am vazut ce se intampla cand se amesteca intr-un om talent cu carul, educatie muzicala ireprosabila, inteligenta si umor fin alaturi de enorm, enorm de multa munca.
Omul asta isi foloseste vocea, isi foloseste corzile vocale ca pe un instrument perfect acordat. Pe fiecare nota din gatlejul lui ies vreo 2-3 instrumente, depinde de bucata. La inceput nici nu te dumiresti bine exact ce se intampla pe scena, trebuie sa-ti apleci urechea cu multa atentie aspura a ceea ce se aude.
Si cand te dumiresti nitel te ia repede. Caci ii place mult sa interactioneze cu publicul. A facut din sala , cu succes, ba backing vocals, ba un « pian » uman cand cu totii am cantata gama si diverse arepegii cu el dirijandu-ne direct. Si ne-a iesit ! Chiar si un mic Bach! 🙂
Nu mai zic de restul : a invitat pe scena doritorii de dans si improviza pentru fiecare « participant » cate o melodie dupa cateva secunde de interactiune in care ii « ghicea » personalitatea. A cantat cu persoane din sala. Care probabil pregatite intens dupa urmarirea pe youtube si net a descrierilor concertelor erau la stadiul « pick me, pick me!» combinat cu « asta-i sansa vietii mele !». Nu de alta dar am auzit niste voci super lucrate, basca ca a aparut un tip cu saxofonul in mana. Statea in randul din fata mea si cu minute bune inainte s-a apucat sa si-l monteze….radeam de ma prapadeam…
A invitat pe scena 16 persoane pe care le-a organizat frumos intrun cor adhoc si le-a facut (incredibil!) sa sune armonios + el improvizand impreuna cu ei. Cica el ii spune “an improvised opera with a wordless libretto”.

O supriza excelenta a fost singurul moment in care au aparut cateva instrumente pe scena: un tambal de epoca (Cristian Turturica), un contrabas (neidentificat) si un acordeon (Ionica Minune). Neaosi d-ai nostrii. Io de colo:….sa vezi ca ne trage o lautareasca….Habar n-aveam ce jaz cantau prin strainataturi neaosii nostri de multi ani. Asa ca nu mica mi-a fost surpiza cand am auzit fiecare din cele 3 instrumente cantand jazz! N-am stiut ca un tambal poate suna ca o combinanite intre pian si harfa! Si nici un acordeon ca o combinatie intre trompeta lui Luis Amstrong si o croaziera pe Sena (asa mi-a sunat mie 🙂 )

Asa de relaxat si spontan si bun si profesionist cum a fost omul asta doar un tip genial poate fi! Incercati sa vedeti cate ceva pe youtube dar din pacate am constatat ca nu se compara cu rezultatul live. Abia astept sa se intoarca in tara cand garantat gasca de participanti va fi mai mare!

Restul, detalli biografice, poze etc. gasiti cu duiumu’, inclusiv pe hotnews

Esti valoros si ai ceva de spus. Simti ca aici in tara ta nu ai nici o sansa. Ai prieteni care trag de tine sa-ti incerci norocul pe alte plaiuri. Si iti spui de ce nu?
Lasi totul in spate, pleci cu bagajul de amintiri, cartile si muzica preferata si iei drumul pribegiei. Si reusesti profesional. Si devii apreciat si remarcat pentru ceea ce esti tu autentic. Dar in fiecare zi te loveste singuratatea cu ciocanul pana iti farama fiecare os, il transforma in praf si il imprastie in cele 4 vanturi…si asta cel mai tare simti cand te intorci singur acasa..ai prieteni…dar ei sunt cei care te-au chemat acolo sau tot cei din tara ta emigrati sau spirite latine inrudite…restul sunt reci, nu sunt deschisi si privirea lor spune: ai fost, esti si vei ramane un emigrant. Nu esti cu adevarat al nostru. Iti recunoastem si iti apreciem munca si rezultatele chiar si contributia adusa la dezvoltarea comunitatii noastre…insa nu cauta in noi sufletul care sa te asculte si care sa vibreze cu tine….si du-te acasa intre cei patru pereti ai tai si urla cat poti….caci nu o sa te auda nimeni…oare cata singuratate poti indura ca strain? in strainatate. Te aude cineva? Ii pasa cuiva de tine? Mai bine pune naibii mana pe telefon si suna-ti acasa mama, tatal, fratele, sora, vechii prieteni…cei care iti vor dori binele la orice meridian te vei afla…numai ei vor fi acolo mereu. Restul e desertaciune. Si nu iti vei gasi niciodata locul aici. Dar nici acasa nu ti-l mai gasesti. Esti deja “corcit” de viata, al nici unei tari…

Asta este soarta emigrantului. Pe orice meridian. Dupa o parere neexperimentata.

Iata la ce se gandesc unii.
Daca n-aveti rabdare sariti repede pe la min. 3.30.
Mie mi se pare genial…de ilegal. Voua?

De la Dacie la VW

Azi am dat din nou cu racleta pe parbriz….dar nu la exterior…ci la interior :-)….de cand aveam Dacie n-am mai patit-o…fie toate masinile sunt in esenta la fel, indiferent de „pedigree”…fie trebuie sa nu mai respir in masina pana se incalzeste vremea!

Azi am vazut “Concertul” sau “Le Concert”. Si trebuie sa scriu despre asta ca sa incerc sa va conving sa il vedeti daca nu ati facut-o deja.
L-am vazut impreuna cu 2 prieteni la Cinema Studio (unde nu am mai fost de vreo 10 ani..) in cadrul festivalului celor mai bune filme din 2009.
Subiect: Andrei Filipov, dirijorul genial al orchestrei e concediat în plină glorie pentru ca nu-si da afara muzicienii evrei. Dupa 30 ani mai târziu, Filipov (acum om de serviciu) fura un fax cu invitatia unui concert la Paris. Isi incropeste vecehea orchestra si pleaca. Si ce iese de aici!
Trailer Concertul

Filmat in majoritate in Romania, Concertul are cativa actori romani. 2 fac roluri faine:
Vlad Ivanov ca mahar rus al petrolului pasionat de violoncel si sponsor ad-hoc
Caliu, sefu’ tarafului de la Clejani e de senzatie maxima! Face rost de pasapoarte false, de costume, de instrumente si pe deasupra o lasa perplexa pe marea violonista cand ii ia vioara din mana si-i trage acorduri de il intreaba fata de digitatie (dupa ce initial credea ca vrea sa o fure…). Radu Mihaileanu spune ca omu’ a invatat Concertul de Ceaikovski in 12 minute dupa CD!!!

Personal m-am bucurat ca este si un film si de “public” nu numai de “critica”. Caci d’astea de critica gen 4,3,2 de te lasa deprimat 1 luna dupa ..mai bine nu.

O poveste despre regasirea demnitatii umane, despre adancimile, nostalgia, melancolia si pasiunea sufletului intelectual slav. Pe tot parcursul filmului nu stii ce sa faci mai intai, sa razi sau sa plangi. Filmul are multe faze memorabile axate pe ideea ca se ascunde mult mai mult in spatele fatadei, oamenii sunt mai mult decat iti par la prima vedere. Si pe ideea de supravieturie a frumosului, a pasiunii, a iubirii in omul distrus si abrutizat chiar si in cele mai negre vremuri (aici a se citi comunism in Rusia).

Sa ne traiasca Radu Mihaileanu, un om care te face sa te simti mandru ca esti roman!